După această sesiune vei:
- înțelege ce roluri îndeplinește educatorul/educatoarea de la egal la egal;
- afla ce funcții principale are educatorul/educatoarea de la egal la egal.
Educatorul/educatoarea de la egal la egal are cinci roluri principale în activitatea sa: prieten/prietenă, educator/educatoare, activist/activistă, model de urmat și membru/membră al/a echipei.
Să ne clarificăm cu fiecare rol (apasă pe fiecare rol ca să afli ce înseamnă).

A fi prieten/prietenă pentru colegii tăi înseamnă că:
✅ Ești dispus/ă să-ți asculți colegii. Pentru aceasta:
✅ Ești o punte de legătură între colegii tăi și resursele care îi pot sprijini atunci când se confruntă cu dificultăți.
Pentru asta, este important să știi unde îi poți direcționa în astfel de situații. Printre exemplele de servicii utile se numără: Centrele de sănătate prietenoase tinerilor (Youth Klinic), liniile telefonice de suport și alte servicii specializate.
✅ Ești gata să oferi susținere și încurajare colegilor tăi atunci când încearcă să facă progrese.
Pentru asta, este esențial să îi sprijini în luarea unor decizii responsabile și sănătoase. Sprijinul tău poate însemna: cuvinte de încurajare, oferirea informațiilor utile, îndrumarea către specialiști sau însoțirea lor la cel mai apropiat Centru de sănătate prietenos tinerilor (Youth Klinic).
În acest rol, transmiți colegilor tăi informații utile despre sănătatea fizică, mentală, sexuală și reproductivă, despre prevenirea și combaterea violenței, precum și despre luarea unor decizii responsabile privind sănătatea și relațiile.
Împreună cu echipa ta, organizezi activități informative și educaționale, alegând conținut relevant, interesant și util. De asemenea, selectezi formate interactive și atractive care să încurajeze participarea activă și învățarea într-un mediu sigur și prietenos.
Acest rol presupune implicarea activă în promovarea sănătății și respectării drepturilor omului – nu doar în cadrul activităților pe care le desfășori, ci și în viața de zi cu zi. Promovezi constant valorile nediscriminării, egalității, non-violenței și respectului pentru diversitate, ori de câte ori ai ocazia.
Găsești noi modalități de a soluționa problemele sociale din instituția ta, demontezi mituri și stereotipuri atunci când le auzi și oferi colegilor informații și contacte ale instituțiilor care pot oferi sprijin profesionist.
Acest rol înseamnă că împărtășești valorile despre care vorbești în timpul activităților și în viața ta de zi cu zi. Asta înseamnă să faci alegeri sănătoase, să respingi comportamentele violente și să încurajezi respectul față de ceilalți. De asemenea, îți gestionezi echilibrat diferite aspecte ale vieții: studiile, activitatea de educator/educatoare de la egal la egal, timpul petrecut cu familia și prietenii, odihna și alte activități, care contribuie la bunăstarea ta.
În calitate de membru/membră de echipă, vei colabora activ cu un mentor/o mentoră coordonator/coordonatoare și cu alți educatori de la egal la egal. A fi membru/membră al/a echipei înseamnă să menții o comunicare constantă cu colegii, să coordonezi acțiuni comune, să oferi și să primești sprijin reciproc, să-ți asumi responsabilitatea pentru sarcinile tale și să ceri ajutor atunci când ai nevoie.
Sarcina ta principală va fi să participi la organizarea activităților pentru colegii tăi, în toate etapele: planificare, organizare, desfășurare și evaluare ulterioară. Pentru a face acest lucru, este esențial să participi la toate activitățile de formare organizate pentru echipa ta (inclusiv, acest curs), precum și la întâlnirile organizatorice și de coordonare.
Pentru mai multe informații despre funcțiile educatorului/educatoarei de la egal la egal poți consulta Regulamentul Rețelei Tinerilor Educatori de la Egal la Egal din Învățământul Profesional Tehnic în Dezvoltarea Deprinderilor de Viață, disponibil aici.
O componentă importantă a rolului tău este respectarea codului de conduită. Pentru a te familiariza cu acest cod și a reflecta asupra valorilor sale, îți propunem să parcurgi următoarea sarcină.
O activitate desfășurată în cadrul Rețelei EEE este adesea rezultatul muncii unei echipe. Chiar dacă coordonezi singur/ă activitatea, este recomandat ca în procesul de planificare și organizare să implici și alți colegi/alte colege.
Munca în echipă contribuie semnificativ la calitatea activităților realizate. Mai jos îți prezentăm câteva avantaje și provocări ale muncii în echipă, pe care este important să le ai în vedere:
Selectează răspunsurile corecte la următoarele întrebări: