Despre angajament…
Într-o relație de iubire, angajamentul înseamnă decizia de a fi alături de cineva și de a menține sentimentele de respect și iubire pe termen lung. Nu se rezumă la dorințe sau așteptări, ci presupune acțiuni concrete care răspund nevoilor partenerului/partenerei. Totuși, înainte de a-ți asuma un angajament, trebuie să te cunoști pe tine însuți/însăți și să fii sigur/ă că poți îndeplini ceea ce promiți.
Angajamentul se bazează pe o alegere conștientă, în armonie cu propriile valori și credințe, și presupune respectarea adevărului, a promisiunilor și deschiderea sufletească faţă de partener/ă.
Pentru a fi susținut pe termen lung, angajamentul trebuie să fie motivat din interior. Încercarea de a-l forța poate duce la presiune, frustrări, resentimente și chiar tensiuni în relație.
Atunci când este autentic, angajamentul oferă siguranță și ajută cuplul să depășească perioadele dificile, contribuind la construirea unui prezent și viitor echilibrat și împlinit.