Intră în cont

Pentru a accesa această pagină, trebuie să te autentifici
Prenume
Nume
Email
Parolă
Trebuie să conțină minim 8 caractere
Trebuie să conțină un caracter special, examplu: *_()%#@!
Instituția / Organizația
Denumirea instituției
Localitatea
Rol / Funcție
Gen
Căsătoria și angajamentul. Asumarea rolului de părinte

Despre angajament…
Într-o relație de iubire, angajamentul înseamnă decizia de a fi alături de cineva și de a menține sentimentele de respect și iubire pe termen lung. Nu se rezumă la dorințe sau așteptări, ci presupune acțiuni concrete care răspund nevoilor partenerului/partenerei. Totuși, înainte de a-ți asuma un angajament, trebuie să te cunoști pe tine însuți/însăți și să fii sigur/ă că poți îndeplini ceea ce promiți.

Angajamentul se bazează pe o alegere conștientă, în armonie cu propriile valori și credințe, și presupune respectarea adevărului, a promisiunilor și deschiderea sufletească faţă de partener/ă.

Pentru a fi susținut pe termen lung, angajamentul trebuie să fie motivat din interior. Încercarea de a-l forța poate duce la presiune, frustrări, resentimente și chiar tensiuni în relație.

Atunci când este autentic, angajamentul oferă siguranță și ajută cuplul să depășească perioadele dificile, contribuind la construirea unui prezent și viitor echilibrat și împlinit.

Citește mai departe

Despre trecerea de la angajament în relații la căsătorie și apoi la rolul de părinte 

A învăța să-ți asumi angajamentul în relațiile de prietenie și iubire din adolescență ajută la dezvoltarea maturității și responsabilității necesare pentru luarea unor decizii importante, precum căsătoria și rolul de părinte. 

În relațiile nesănătoase, partenerii pot adopta un rol de „părinte-copil”, unde unul dintre ei devine extrem de grijuliu și protector, preluând deciziile pentru celălalt. Între timp, partenerul aflat în rolul de „copil” percepe această grijă excesivă ca pe un semn de afecțiune și iubire. A fi în rolul de „copil” într-o relație înseamnă a permite celuilalt să preia responsabilitatea pentru aspecte importante ale vieții, să ia decizii, să stabilească limite și condiții, ceea ce poate crea un dezechilibru și poate afecta dezvoltarea individuală a ambilor parteneri.

Adevărat e, că pentru o perioadă scurtă, această formă de grijă poate fi confortabilă și dorită. Totuși, când devine un tipar dominant în relație, riscul este ca aceasta să se transforme într-o relație de dependență sau chiar abuzivă. Într-un astfel de context, cât de conștientă și asumată mai este decizia de a face pasul spre căsătorie și de a deveni părinte?

Este absolut firesc ca partenerii să discute, înainte de căsătorie, despre viziunea lor asupra rolurilor de soț, soție și părinte. Deși poate părea banal, fiecare persoană are așteptări specifice de la partenerul său. Exprimarea acestor așteptări, chiar și într-o conversație relaxată, poate oferi indicii despre intențiile și capacitatea unei persoane de a construi o relație sănătoasă și de a lua decizii responsabile pentru sine, partener și cuplu.