După această sesiune veți:
- cunoaște diferite forme de motivație a voluntarilor și educatorilor de la egal la egal;
- înțelege ce puteți face pentru a susține motivația tinerilor voluntari și educatorilor de la egal la egal.
Gil Clary & Mark Snyder, în abordarea lor funcțională asupra motivației voluntarilor2, au pornit de la câteva premise importante:
Autorii evidențiază următoarele motive/funcții pe care le poate îndeplini voluntariatul: funcția de protecție, funcția valorică, funcția de carieră, funcția socială, funcția de competență, funcția de dezvoltare.
Faceți clic pe fiecare pentru a afla ce presupune.
Care dintre motivele/funcțiile voluntariatului enumerate vă sunt mai apropiate?
Dacă stăpâniți limba engleză, Dvs. puteți completa chestionarul privind motivația voluntarului. Având în vedere aceste motive, ce funcții ale mentorului considerați că sunt cele mai relevante și interesante pentru a fi îndeplinite?
Sprijinul principal pentru menținerea motivației tinerilor voluntari/ voluntare, precum și a educatorilor/educatoarelor de la egal la egal, estei activitatea oferită de organizație, alături de metodele de recunoaștere și recompensare pe care aceasta le pune la dispoziție.
Important! Mai multe informații despre recompensele acordate echipelor de voluntari/educatori de la egal la egal pot fi găsite în Regulamentul Rețelei Tinerilor Educatori de la Egal la Egal din Învățământul Profesional Tehnic în Dezvoltarea Deprinderilor de Viață, disponibil aici.

Un rol important în menținerea motivației tinerilor voluntari/educatori de la egal la egal îl are mentorul/mentora. Iată ce puteți face în acest sens:
Activitate obligatorie