După această sesiune veți:
- cunoaște diferite forme de motivație a voluntarilor și educatorilor de la egal la egal;
- înțelege ce puteți face pentru a susține motivația tinerilor voluntari și educatorilor de la egal la egal.
Gil Clary & Mark Snyder, în abordarea lor funcțională asupra motivației voluntarilor2, au pornit de la câteva premise importante:
Autorii evidențiază următoarele motive/funcții pe care le poate îndeplini voluntariatul: funcția de protecție, funcția valorică, funcția de carieră, funcția socială, funcția de competență, funcția de dezvoltare.
Faceți clic pe fiecare pentru a afla ce presupune.
Implicarea în activități de voluntariat poate contribui la reducerea sentimentelor negative, cum ar fi vina, și la gestionarea mai eficientă a problemelor personale.
Implicarea în activități de voluntariat poate oferi oportunitatea de a exprima și aplica valori personale importante, precum umanismul și sprijinul acordat celor aflați în dificultate.
Activitatea de voluntariat poate oferi oportunitatea de a dobândi experiență relevantă pentru dezvoltarea profesională.
Implicarea într-o activitate de voluntariat poate contribui la consolidarea legăturilor sociale ale unei persoane.
Prin implicarea în activități de voluntariat, o persoană are posibilitatea de a explora lumea și de a valorifica abilități personale care, în mod obișnuit, sunt mai puțin utilizate.
Participarea la activități de voluntariat poate susține procesul de creștere și dezvoltare personală și psihologică.

Care dintre motivele/funcțiile voluntariatului enumerate vă sunt mai apropiate?
Dacă stăpâniți limba engleză, Dvs. puteți completa chestionarul privind motivația voluntarului. Având în vedere aceste motive, ce funcții ale mentorului considerați că sunt cele mai relevante și interesante pentru a fi îndeplinite?
Sprijinul principal pentru menținerea motivației tinerilor voluntari/ voluntare, precum și a educatorilor/educatoarelor de la egal la egal, estei activitatea oferită de organizație, alături de metodele de recunoaștere și recompensare pe care aceasta le pune la dispoziție.
Important! Mai multe informații despre recompensele acordate echipelor de voluntari/educatori de la egal la egal pot fi găsite în Regulamentul Rețelei Tinerilor Educatori de la Egal la Egal din Învățământul Profesional Tehnic în Dezvoltarea Deprinderilor de Viață, disponibil aici.

Un rol important în menținerea motivației tinerilor voluntari/educatori de la egal la egal îl are mentorul/mentora. Iată ce puteți face în acest sens: